top of page



Axa Leu–Vărsător 2026–2028 de la nevoia de a fi văzut la puterea de a contribui în lume
Pe 27 iulie 2026, Nodul Nord intră în Vărsător, iar Nodul Sud în Leu. Ce ne cere această axă la nivel personal, colectiv și transgenerațional și cum poate fi înțeleasă prin cosmologia andină. Axa Nodurilor Lunare se mută pe Vărsător–Leu: Nodul Nord intră în Vărsător, iar Nodul Sud în Leu. Se deschide astfel un ciclu de aproximativ un an și jumătate care ne va pune față în față cu una dintre cele mai vechi tensiuni umane: Cum pot fi eu însumi fără să transform totul într-o pov
Alexandra Rebrisorean
25 iul.15 min de citit


De ce uneori știm exact ce avem de făcut și totuși nu facem?
Cosmologia Andină explicată prin viața de zi cu zi Ce m-a învățat șamanismul andin despre puterea personală. Mult timp am crezut că puterea personală se construiește la fel cum ne spun toate cărțile de dezvoltare personală: Te trezești la 5 dimineața. Bei apă cu lămâie. Meditezi. Îți faci lista de obiective. Vizualizezi. Mai faci încă un curs. Încă un webinar. Și, teoretic, ar trebui să întâlnești curând succesul. Nu zic că nu sunt bune toate cele de mai sus, chiar le practic
Alexandra Rebrisorean
20 iul.3 min de citit


8–14 iunie: iubire, familie, nervi și niște adevăruri pe care nu cred că vrei să le auzi
Săptămâna 8–14 iunie vine cu mult rac Adică: familie, casă, iubire, siguranță, mâncare, nevoi emoționale, bani, atașamente, amintiri, mesaje recitite de 14 ori... Pe scurt: simțim mult. Și când simțim mult, nu suntem niște îngeri, disponibili emoțional și maturi. Unii devenim detectivi pe WhatsApp și Instagram. Alții ne supărăm și spunem ”n-am nimic”, dat tu știi că în interior ai deja un întreg speech pregătit. Asta e energia săptămânii: pe de-o parte, avem nevoie de apropie
Alexandra Rebrisorean
8 iun.17 min de citit


Lună nouă în taur
despre partea din tine pe care ai băgat-o sub preș Pe 16 mai, la ora 23:00 avem Lună Nouă în Taur, la gradul 26. Și nu e o Lună Nouă chiar drăguță. Pentru că atinge o zonă din noi pe care, de obicei, preferăm să o ținem sub control. Sau sub preș. Sau sub explicații frumoase. Luna Nouă se formează foarte aproape de Algol, o stea fixă asociată, în astrologia veche, cu capul Medusei. Iar Medusa nu e un simbol ușor de dus. Nu e despre ceva drăguț, luminos, parfumat și spiritual.
Alexandra Rebrisorean
15 mai4 min de citit


Corpul meu nu era al meu.
Asta am realizat la 30 si ceva de ani, cu mâinile pe pântec, într-o ceremonie șamanică. Timp de zece ani am coordonat echipe intregi in industria de film. Stiam sa tin un set de productie in miscare, sa gestionez bugete, sa rezolv crize la 3 dimineata. Eram buna. Eram respectata. Si functionam exact ca un barbat. Nu e o critica. E o constatare. Industria asta e construita pe o singura moneda: putere. Capacitate de a duce, de a nu ceda, de a nu cere nimic. Iar eu am platit cu
Alexandra Rebrisorean
19 apr.4 min de citit


Lună Nouă în Berbec — 17 Aprilie 2026 Ce aduce cerul acesta și ce să faci cu energia lui
Cerul de astăzi este excepțional. Nu exagerez. Avem Soarele, Luna, Mercur, Marte, Saturn și Neptun, și asteroidul Chiron, toți în Berbec. Aceasta este o stellium masivă în semnul inițierii, al curajului brut și al impulsului primar. Luna Nouă se produce la 27°29’ Berbec, aproape de finalul semnului, ceea ce înseamnă că semințele plantate acum au deja în ele urgența unui ciclu care vrea să se închidă și să reînceapă. Ce se întâmplă de fapt acolo sus Înainte de horoscop, vreau
Alexandra Rebrisorean
17 apr.6 min de citit


”Zi-mi și mie rapid…”
Dacă lucrezi cu oameni, știi la ce mă refer. Vine cineva. Poate cineva din online, din comunitata ta. Poate o cunoștință. Poate chiar un prieten bun. Poate cineva care ”nu vrea mult”. Și începe frumos: ”Te uiți puțin?”, ”Zi-mi și mie ce vezi…”, ”Doar rapid, nu vreau să te deranjez mult.” Și aici… începe filmul (thriller- psihologic) Pentru că știu că uneori pare că nu e așa complicat .Că e ceva ce pot face repede, dintr-un ochi, între două lucruri. Un fel de:” Hai că tu vezi
Alexandra Rebrisorean
30 mar.3 min de citit


EU SUNT. (da’… cine?)
Scriu după ziua de ieri, după atelierul de Constelații Astro-Șamanice în care am lucrat în energia Echinocțiului de primăvară. Momentul în care începe un nou an astrologic, odată cu intrarea Soarelui în Berbec, un semn asociat cu începuturile, identitatea și inițiativa. Verbul acestui semn este „eu sunt”. De aceea, în cadrul atelierului nu am lucrat cu ideea de „ce vreau să devin”, ci am dus atenția către o întrebare mai simplă și, în același timp, mai dificilă: „eu sunt cin
Alexandra Rebrisorean
22 mar.3 min de citit


Mercur retrograd, două mașini și o întâlnire cu copilăria mea
Scriu rândurile astea târziu, după o zi care parcă a fost scrisă de Mercur retrograd în persoană. Pentru că da, fix în ultimele zile de Mercur retrograd în Pești m-am gândit eu să fac un drum București – Târgu Mureș. Motivul era cât se poate de rațional și simplu: revizia tehnică la mașină. Și dacă vă întrebați de ce bat drumul ăsta doar pentru un service, răspunsul e simplu: familia mea are un business în domeniu. Așa că, logic, merg acasă. Planul era simplu: plecăm cu două
Alexandra Rebrisorean
17 mar.3 min de citit


Dacă nu acum… atunci când?
Între 14 și 17 martie , Mercur retrograd se întâlnește cu Marte și Nodul Nord în Pești, între 8 și 10 grade . Și în tot acest cocktail cosmic începe să se întâmple ceva. Nu neapărat clar. Nu neapărat logic. Dar simți că ceva se coace . Între timp… lumea s-a schimbat Între timp, Saturn și Neptun s-au mutat deja în Berbec, s-au și întâlnit la același grad și au format o conjuncție istorică. Și dacă ești atent la lume, probabil ai observat și tu: regulile jocului nu mai sunt ac
Alexandra Rebrisorean
12 mar.2 min de citit


spiritualitatea nu trebuie să fie ”serioasă”
Despre bucurie, joc sacru și spiritualitate vie. Sau despre cum spiritualitatea nu trebuie să fie ”serioasă” „Dumnezeu este un comedian care joacă în fața unui public prea speriat ca să râdă.” - Voltaire De multe ori mă gândesc că poate exact asta ni se întâmplă și nouă când vine vorba de spiritualitate. Suntem atât de preocupați să o înțelegem, să o facem corect, să interpretăm semnele, să descifrăm simbolurile, încât ajungem să tratăm totul ca pe un fel de examen. Analizăm
Alexandra Rebrisorean
6 mar.3 min de citit


Pământul nu e singur. Nici noi nu suntem.
În aceste zile am început o nouă formare alături de minunata Oana Radu . O privesc și o sorb din ochi, nu doar pentru ce spune, ci pentru energia pe care o transmite. Și vă zic sincer: femeia asta când e în sală… ține câmpul. Nu te convinge din teorie. O simți. Și atât. Și totuși, în timp ce noi eram în clasă, în lume se auzea altceva: tensiune, panică, știri despre atacuri în Orientul Mijlociu. Un nou val de frică colectivă. Iar exact ieri, la prânz, când aflam despre un nou
Alexandra Rebrisorean
1 mar.3 min de citit


We are one. Nu ca idee. Ca adevăr trăit.
M-am întors în București după șase zile în care mi-am întărit practicile și medicina mea. Nu a fost pauză, nu a fost concediu, nu a fost evadare. A fost timp de stat cu mine, cu corpul meu, cu straturile care nu ies la suprafață atunci când ești prins în ritmul de zi cu zi. Timp în care nu mai poți fugi de tine, pentru că nu mai ai unde. Timp în care nu mai poți explica totul frumos, pentru că explicațiile nu mai ajung. Zilele astea nu au venit cu revelații spectaculoase. N-a
Alexandra Rebrisorean
22 ian.4 min de citit


Ce m-a dus, fără să știu, spre lucrul cu străbunii
Neamul nu-i trecut. E viu. Noi, ca oameni, vrem vieți faine. Nu perfecte. Nu spectaculoase. Doar faine. Așezate. Cu un pic de liniște în ele. Vrem să ne trezim dimineața și să simțim că suntem la locul nostru. Să putem respira fără să ne strângem pe dinăuntru. Să nu mai fim tot timpul încordați, pe fugă, în alertă, chiar și atunci când „totul e bine”. Și totuși, mulți trăim cu senzația că viața e mai grea decât ar trebui. Că ducem mai mult decât e al nostru. Că ne-am născu
Alexandra Rebrisorean
9 ian.6 min de citit
Poveștile ancestrale scrise în stele: Descoperă legătura ta cu trecutul familiei!
Fiecare dintre noi are o poveste. Dar ai simțit vreodată că ceea ce trăiești nu este doar al tău? Fiecare dintre noi are o poveste, dar ai simțit vreodată că această poveste este doar vârful unui iceberg? Că în spatele vieții pe care o trăiești acum există straturi adânci de moșteniri, lecții și tipare care […]
Alexandra Rebrisorean
19 ian. 20257 min de citit
Mercur Retrograd în Săgetător: Eliberare de convingeri limitative
Retrogradarea lui Mercur oferă întotdeauna o nouă perspectivă asupra lucrurilor pe care le tranzitează. Mercur intră în retrogradare în Săgetător, pe 26 Noiembrie, și ne va oferi o oportunitate unică de reflecție și redescoperire a idealurilor noastre. Această perioadă ne invită să explorăm adevăruri personale și să ne reconectăm cu experiențe transformatoare din trecut. Astăzi, […]
Alexandra Rebrisorean
6 nov. 20243 min de citit
Zodia și identitatea: Ce influență are Soarele asupra relațiilor tale familiale?
Soarele e considerat, în astrologie, ca simbol al energiei masculine pure. Dar nu-i vorba doar de asta – Soarele e șeful mare din sistemul solar! El e punctul central, în jurul căruia gravitează totul. Dar rolul său nu se oprește aici. Soarele e ca o lentilă cosmică prin care se focusează toate trăsăturile tale de […]
Alexandra Rebrisorean
23 oct. 20247 min de citit
Astrologia Evoluției: Calea sufletului și puterea liberului arbitru
Astrologia evoluează odată cu noi. Această disciplină, care leagă mișcările planetelor de viața pe Pământ, a fost folosită de-a lungul timpului pentru multe lucruri – de la predicții și diagnostic de sănătate, până la definirea personalității. Astăzi, astrologia poate fi folosită și ca un ghid pentru descoperirea drumului nostru evolutiv, a căii de evoluție pe […]
Alexandra Rebrisorean
16 oct. 20246 min de citit
Iubirea și Patternurile Transgeneraționale: Cum ne influențează planetele relațiile romantice
Te-ai întrebat vreodată de ce anumite relații par a fi sortite să întâmpine provocări? Sau de ce simți o atracție intensă, dar totuși complicată față de o anumită persoană? Ca astrolog, aproape toți clienții mei îmi pun întrebări legate de iubire și relații. Fiecare își dorește să știe:„Când voi găsi iubirea?”„Este această persoană partenerul meu […]
Alexandra Rebrisorean
10 oct. 20244 min de citit
Cuadratura Jupiter – Saturn. De ce ne simțim frustrați
Suntem într-o perioadă plină de transformări, și sunt sigură că mulți dintre voi simțiți forțele care se manifestă acum. Tocmai am trecut printr-o Lună Plină în Vărsător, care a adus cu ea un val de schimbări puternice. Dar, cum Universul nu ia pauze, evoluția ne împinge mereu înainte, ajustându-ne la noi vibrații și frecvențe energetice. […]
Alexandra Rebrisorean
25 aug. 20245 min de citit
bottom of page
