”Zi-mi și mie rapid…”

Dacă lucrezi cu oameni, știi la ce mă refer.

Vine cineva. Poate cineva din online, din comunitata ta. Poate o cunoștință. Poate chiar un prieten bun. Poate cineva care ”nu vrea mult”.

Și începe frumos: ”Te uiți puțin?”, ”Zi-mi și mie ce vezi…”, ”Doar rapid, nu vreau să te deranjez mult.”

Și aici… începe filmul (thriller- psihologic)

Pentru că știu că uneori pare că nu e așa complicat .Că e ceva ce pot face repede, dintr-un ochi, între două lucruri. Un fel de:”Hai că tu vezi dintr-o privire, nu?”

Dar nu e așa.

Fac asta de ani de zile.Și încă mi se întâmplă. Și, sincer… de cele mai multe ori mă întristează.

Nu pentru că nu vreau să ajut. Ba din contră. Dar pentru că în momentul ăla simt ceva foarte clar:

că nu e văzută valoarea muncii mele ca profesionist. A muncii din care trăiesc, by the way.

E ca și cum te-ai duce la stomatolog și ai spune: ”Poți să te uiți puțin în gura mea? Dacă vezi ceva, rezolvă rapid o carie, că nu durează mult.” Sună absurd, nu?

Pentru că știm cu toții că în momentul în care omul începe să se uite…deja lucrează. Se concentrează. Analizează. Folosește tot ce știe. Exact asta se întâmplă și aici.

Când mă întrebi despre viața ta, nu „mă uit puțin”.

Eu intru în spațiul tău. Și aici vine partea pe care mulți nu o văd.

Munca din spate nu e vizibilă. Nu vezi orele de studiu. Banii investiți în școli și studii. Nu vezi procesele personale.

Nu vezi câte lucruri am dus eu ca să pot să stau acum cu tine.

Tu vezi doar: „zi-mi și mie ce vezi.”

Și atunci apare o chestie frustrantă în interior.

O parte din mine vrea să ajute.Pentru că îmi pasă de oameni.Pentru că da, există devotament.Există iubire pentru ceea ce fac.

Dar există și cealaltă parte. Cea care știe că nu e în echilibru. Că nu e schimb.

În tradițiile șamanice există un concept foarte simplu, de care vă tot vorbesc: ayni.

Reciprocitate. Echilibru. Schimb.

Nu e vorba doar despre bani.E vorba despre conștiență. Despre a vedea valoarea și a veni în relație cu ea. Pentru că atunci când nu există ayni…nu e doar un „mic favor”. E o mică scurgere de energie.

Și dacă se repetă…devine o oboseală reală.

Ah, și dacă tot suntem la capitolul valoare…hai să vorbim și despre replica asta celebră: ”munca spirituală ar trebui să fie gratuită.”

Dacă mergi la medic să îți ofere sănătate, îi spui că ar trebui să fie gratis? Că doar face un bine, nu?

Dacă mergi la stomatolog, îi spui: „hai, fă și tu un act de credință, repară-mi dinții pe gratis”?

Nu.

Pentru că acolo vedem clar valoarea. Dar când vine vorba de suflet…de emoții…de ghidare…dintr-o dată ”ar trebui să fie gratuit”?

De ce?

Pentru că nu se vede munca?

Dar faptul că nu se vede…nu înseamnă că nu există.

În Biblie, când Iisus își trimite oamenii să vindece și să ajute…le spune ceva foarte simplu:

”Vrednic este lucrătorul de plata lui.” (Luca 10:7)

Atât. Nu ”faceți totul pe gratis”. Nu ”dați până vă goliți”.

Ci ceva foarte clar: dacă oferi valoare… este firesc să existe schimb.

Și mai spune ceva important, în același context. Le spune să rămână acolo unde sunt primiți,să accepte ceea ce li se oferă: mâncare, adăpost, susținere.

De ce?

Pentru că nu era vorba doar despre a da. Era vorba despre relație.

Despre un schimb sănătos între cel care oferă și cel care primește.

Despre a recunoaște că munca lor, chiar dacă era „spirituală”. are valoare reală și merită susținută.

Pentru că adevărul e ăsta: nu doar cel care oferă trebuie să fie în integritate, ci și cel care primește.

Și uneori, plata nu e doar pentru celălalt. E pentru tine. Pentru că în momentul în care dai ceva înapoi…intri cu adevărat în proces. Așa că poate data viitoare când simți să spui„zi-mi și mie rapid…” îți amintești asta: lucrurile care îți schimbă viața nu vin „rapid”.

Dacă tu ești genul care tot caută ”gratis”,care tot întreabă ”rapid”,care evită să plătească pentru munca altuia… ia observă-ți un pic viața.

Cum primești tu?

Unde nu vine? Unde se blochează? Unde simți că „nu se leagă lucrurile”?

Pentru că există un adevăr simplu și destul de incomod: când nu plătești un serviciu…vei plăti în altă parte.

Cu timp. Cu energie. Cu frustrări.Cu situații care se repetă. Viața își ia echilibrul înapoi, oricum.

Așa că spun asta cu drag, dar și foarte clar:

Dragi prieteni, nu e ceva rapid.

Nu e ceva „aruncat din ochi”.

Este muncă.Este prezență.Este energie.

Și da, este și modul în care noi ne câștigăm existența.

Așa că data viitoare când îți vine să spui: „Zi-mi și mie rapid…” poate oprește-te un pic și întreabă-te:

• susțin eu omul ăsta cu adevărat?

• văd valoarea a ceea ce face?

  
  

Munay.

Alexandra