Deochiul

Omul din vremurile străvechi era captivat de ochi din diverse motive. Era intrigat de faptul că irisul oamenilor putea avea culori diferite, dar și de abilitatea pupilei de a se dilata sau contracta. Mai mult, era fascinant pentru el să observe cum poate vedea o mică reflectare a sinelui în ochii altcuiva. De altfel, termenul de „pupilă” vine de la cuvântul latin „pupilla”, care semnifica o „păpușă mică”. Toate aceste aspecte l-au făcut pe omul primitiv să dezvolte o profundă apreciere pentru ochi, o venerație care a evoluat în timp.

Acest amestec între admirație și frică continuă să existe și astăzi. Multe persoane cunosc zicala care spune că o privire ar putea omorî. Ochii pot exprima emoții puternice, iar o privire plină de ură, invidie, dispreț sau gelozie poate fi foarte descurajantă. Recunoașterea impactului unei priviri intense nu cunoaște limite culturale sau geografice. Ne simțim inconfortabil când cineva ne privește insistent, iar uneori chiar simțim o privire ce ne urmărește, chiar dacă este îndreptată spre noi din spate. Există și credința că avem capacitatea de a „deochia” pe cineva, trimițând gânduri negative doar prin privire. Această putere poate fi folosită intenționat sau fără să ne dăm seama, fixându-ne privirea pe cineva, un animal sau un obiect, fie din admirație, fie din invidie. Se crede că cei care „deoache” pot cauza daune prin simpla lor privire. Se spune că nu doar oamenii, dar și unele reptile și insecte au această capacitate malefică. Această concepție subliniază cât de profund erau convinși oamenii în trecut despre capacitatea privirii de a provoca daune fizice, ba chiar de a ucide.

Istoria Deochiului

Convingerea în existența deochiului este aproape universală și pare să aibă originea în cele mai vechi timpuri ale istoriei. Povești despre daunele provocate de deochi se găsesc în inscripțiile sumeriene și babiloniene pe tăblițe de lut datând de aproximativ 3000 de ani înaintea erei noastre. Zeul sumerian Ea, de exemplu, era într-o luptă neîncetată împotriva deochiului. De-a lungul timpului, credința în deochi s-a răspândit pe tot globul. Iată doar câteva dintre termenii folosiți în diferite colțuri ale lumii pentru a descrie acest fenomen.

America de Sud: mal de ojo

Arabia: ayn al-hasad

Armenia: peterak

China: ok ngan

Etiopia: ayenat

Franța: mauvais oeil

Grecia: baskania

Italia: malocchio

Scoția: bad Ee

Spania: mal de ojo

De-a lungul vremurilor, diferite culturi au dezvoltat propriile credințe, adesea detaliate și complexe, despre deochi și cum să ne protejăm de efectele sale. În India, hindusii atribuie o importanță deosebită puterii malefice a privirii, posibil influențați de credința în capacitatea celui de-al treilea ochi al lui Shiva, zeul distrugerii, de a arde universul doar printr-o simplă privire. Există un vechi proverb tamil care spune că e preferabil să fii lovit de o piatră decât să cazi victimă deochiului.

Egiptenii recurgeau la Udjat, cunoscut și ca ochiul lui Horus, ca la o amuletă de protecție împotriva deochiului. Fiindcă Udjat simboliza ochiul zeului solar, era considerat un remediu puternic împotriva influențelor negative ale deochiului. În anumite cazuri, se foloseau două astfel de simboluri pentru a reprezenta soarele și luna. Evreii din antichitate credeau, de asemenea, în puterea deochiului și apelau la steaua lui David pentru protecție. Pentru a-i proteja pe copii, îi treceau prin fumul lumânărilor sfințite. Romanii au luat măsuri drastice împotriva deochiului, instituind legi pentru pedepsirea și îndepărtarea celor care îl practicau. Chiar și așa, măsurile nu au avut efectul scontat, iar în Italia contemporană, oamenii poartă monede cu reprezentări ale coarnelor pentru protecție, alături de cruciulițe și ochi de porțelan.

Și Biblia menționează conceptul deochiului în diverse pasaje. În Deuteronom 15:9, ni se spune să ne ferim de gândul rău care ne-ar putea îndemna să fim zgârciți cu cei săraci, mai ales în apropierea anului de iertare, pentru că acest lucru ar putea atrage un păcat grav dacă cel sărac ar striga către Dumnezeu împotriva noastră. Proverbele 23:6 ne îndeamnă să nu mâncăm pâinea cuiva care are ochi răi și să nu dorim mâncarea sa, evidențiind pericolul lăcomiei și invidiei. Iar Isus vorbește despre păcatele care izvorăsc din inimă, printre care adulterul, lăcomia, înșelăciunea, și alte vicii care pot fi asociate cu un „ochi rău”, subliniind importanța purității interioare.

Atragerea Deochiului

În mod obișnuit, deochiul este emis fără intenție și poate fi rezultatul invidiei sau al laudelor excesive. De exemplu, s-ar putea să te îngrijoreze când cineva îți face complimente ție sau copiilor tăi, deoarece acest lucru ar putea atrage neintenționat nenorocire asupra ta sau a familiei tale. Cu toții știți, că în cultura noastră, ca un gest de precauție, persoana care face complimentul scuipă de trei ori pentru a preveni transmiterea accidentală a deochiului.

Uneori, chiar și propria mândrie pentru realizările tale poate declanșa un sentiment neplăcut de epuizare, sugerând posibilitatea unui deochi auto-indus.

În Italia, există credința că unii oameni se nasc cu abilitatea involuntară de a aduce deochiul asupra altora. Acești indivizi sunt numiți jettatores (proiectoare) și fenomenul produs de ei este cunoscut ca jettatura (proiecție), în contrast cu forma accidentală generată de invidie sau laude, denumită mal occhio.

Persoanele cu trăsături ale ochilor neobișnuite erau adesea suspectate că ar avea capacitatea de a aduce deochiul. În Palestina, se considera că bărbații cu barbă rasă și ochi albaștri deschiși aveau o putere mai mare de a provoca deochiul. În diferite culturi, orice persoană care se deosebea într-un anumit mod era crezută a avea puterea deochiului. De exemplu, cineva născut cu o deformare la picior era privit cu reticență doar pentru că se abătea de la normalitate. Străinii, mai ales cei dintr-o etnie diferită, erau și ei văzuți cu suspiciune.

Protecție împotriva deochiului

În multe culturi unde credința în deochi este răspândită, se consideră în general că femeile însărcinate, copiii și animalele sunt mai vulnerabili la efectele sale, deși oricine poate cădea victimă dacă nu este protejat corespunzător. Deochiul este adesea învinuit pentru diverse afecțiuni, precum probleme digestive, vărsături, diaree sau chiar scăderea producției de lapte la mamele care alăptează. Pentru a contracara aceste efecte, oamenii au recurs la purtarea diferitelor obiecte protectoare. De exemplu, femeile din Siria și Palestina foloseau mărgele albastre, bazându-se pe principiul că asemănarea vindecă, crezând că obiectele albastre, mai ales mărgelele, pot respinge deochiul. În Europa, erau populare pandantivele din malachit cu modele naturale ce imitau ochiul, pentru a apăra purtătorul de rău. Se foloseau și amulete din calcedonie brun-roșcată, cu un ochi în centru, înconjurate de reprezentări ale divinităților care guvernau fiecare zi a săptămânii. Astăzi, micile talismane în formă de ochi, adesea integrate în broșe sau brățări cu ochi de porțelan, îndeplinesc aceeași funcție protectoare.

Gestul mâinii strânse, cu degetul mare trecut între arătător și degetul mijlociu, lăsându-l să iasă ușor, a fost utilizat în multe culturi ca un mijloc de protecție împotriva deochiului. Acest gest, cunoscut sub numele de smochină, Figga sau Fico în diferite culturi, oferă o barieră puternică împotriva răului. Prin executarea acestui gest în direcția unei persoane suspectate de a aduce deochi, se crede că se poate respinge influența negativă. Simbolizând organele genitale masculine și feminine, smochina este considerată a avea o forță generativă capabilă să combată deochiul. În America Latină, smochinele din abanos sunt purtate ca amulete protectoare, în special de copii. De-a lungul timpului, multe persoane mi-au relatat cum au recurs instinctiv la acest gest, aducând degetul mare între arătător și mijlociu ca o formă de protecție spontană în momente de nevoie. Evident, gestul poate fi făcut și în mod conștient, fiind recomandat să-l utilizezi ori de câte ori te confrunți cu situații stresante sau provocatoare.

În Italia, ”coarnele diavolului”

În tradiția evreiască

, corpul este folosit uneori pentru a forma o amuletă protectoare. Practica implică atingerea palmei mâinii stângi cu degetul mare al mâinii drepte, iar apoi, degetul mare al mâinii stângi atinge palma dreaptă. Degetele celor două mâini sunt apoi strânse în jurul acestei configurații, creând o îmbrățișare reciprocă, iar corpul, brațele și mâinile încrucișate ale persoanei formează un cerc de protecție în jurul său. Această metodă este considerată a aduce un scut de protecție împotriva influențelor negative exterioare.

În India, există două remedii principale împotriva deochiului, pe lângă alte metode secundare. Prima metodă este vizitarea unui templu sau a unui alt loc sacru și rugăciunea către divinități. A doua abordare este implicarea în activități de caritate și ajutorarea celor nevoiași.

Printre remediile mai puțin cunoscute se numără arderea unei nuci de cocos care are doi „ochi”, sau agitarea acesteia în aer înainte de a o sparge. O altă practică este spargerea unei lămâi după ce a fost agitată în aer. De asemenea, bucăți de dovleac alb sunt adesea aruncate pe străzi la evenimente importante, precum inaugurarea unei case, cu scopul de a alunga deochiul și de a aduce protecție.

În Grecia, un leac împotriva deochiului pe care l-am aplicat cu succes implică pictarea unui ochi pe un fond albastru atrăgător și purtarea acestuia ca brățară sau colier. Contribuția personală la realizarea amuletei îi sporește eficacitatea. Grecii au obiceiul de a scuipa discret când primesc un compliment, în credința că acest gest îndepărtează deochiul ce ar putea fi atras de laude. Uneori, scuipatul se repetă de trei ori, numărul trei având o semnificație spirituală legată de Sfânta Treime. Chiar și Biserica Ortodoxă Greacă recunoaște fenomenul deochiului, permițând preoților să efectueze ritualuri pentru a-l îndepărta.

Mici mărgelele albastre sau negre care prezintă o pată neagră în centrul unui cerc alb sunt un remediu răspândit împotriva deochiului în Azerbaidjan. Acestea se numesc gozmunjughu și sunt adesea purtate ca bijuterii. Uneori, o singură mărgică poate fi agățată în camera unui copil pentru protecție. Variante mai mari ale acestor ochi sunt expuse în case, iar este comun să întâlnești astfel de simboluri protectoare la intrările în spații comerciale, precum și în locuri publice importante din Baku, ca de exemplu în Piața Fântânii.

Ornamentele din mărgele cu ochi sunt și ele decorații răspândite în casele din Turcia. Ochiul, încrustat într-o sticlă albastră cunoscută sub numele de nazarboncugu, este folosit pentru a proteja locuința și pe cei care trăiesc în ea. Decoruri similare sunt populare și în Egipt. Inițial, călătorii care plecau în caravane legau benzi cu aceste simboluri în jurul gâtului cămilelor înainte de a se aventura în călătorii prin deșert, dar în prezent acestea sunt adesea văzute atârnând de oglinzile retrovizoare ale mașinilor și în interiorul locuințelor. De asemenea, sunt folosite pe îmbrăcămintea copiilor mici pentru a-i feri de energiile negative.

Bilele de sticlă, cunoscute sub numele de „

bile

de

vrăjitoare

„, au fost utilizate atât în America, cât și în Anglia ca mijloc de protecție împotriva deochiului. Ele erau agățate la ferestrele caselor pentru a împiedica energia negativă să pătrundă și pentru a reflecta răul înapoi spre sursa sa. Inițial, aceste bile de vrăjitoare erau mici și realizate din sticlă suflată, colorate în nuanțe de verde și albastru, dar au evoluat în timp în diferite culori. Conceptul era că deochiul ar fi devenit atât de fascinat de încercarea de a pătrunde misterul culorilor încât și-ar pierde puterea. Ulterior, bilele au crescut în dimensiune și își foloseau proprietățile reflectorizante pentru a devia energia negativă și a proteja locuințele de influențe malefice.

În Occident, ne place să ne îmbrăcăm fetițele în roz și albastru. Acest lucru a fost inițial pentru protecție.

Băieții erau adesea îmbrăcați în albastru datorită credinței că această culoare protejează împotriva deochiului, motiv pentru care în culturile orientale oamenii folosesc adesea șiraguri de mărgele albastre pentru a decora copiii și animalele. Se spune că, atunci când șirul se rupe, copilul a crescut suficient pentru a fi imun la atacurile viitoare ale deochiului.

În alte culturi, roșul este culoarea preferată pentru a îndepărta deochiul. În India, de exemplu, copiilor li se atașează cordoane roșii în jurul gâtului sau la încheieturi ca formă de protecție, o practică adoptată și în țara noastră. În Italia, bărbații poartă adesea amulete din coral roșu, modelate ca niște coarne de animal, pentru a se feri de deochi.

Amuletele în formă de mână și de potcoavă sunt și ele folosite în mod obișnuit, adesea în combinație cu amuletele pentru ochi. Prin urmare, o amuletă puternică ar putea consta dintr-un ochi așezat în palma unei mâini.

Sursă: Amulete și Talismane – Richard Webster